studiul in tara versus studiul in strainatate

Astazi am participat la o dezbatere cu tema “Tu unde cobori? La Universitatii sau la Sorbona?”, organizata de catre Club LMT la Şcoala Superioară Comercială Nicolae Kretzulescu.

Au mai participat Marian Stas, Simona Iftimescu si Dragos Bucurenci.

A fost o dezbatere foarte interesanta, inclinata destul de mult catre a favoriza studiul in strainatate. Mi-au placut foarte mult participantii la discutie: Dragos are un stil foarte prietenos, direct dar in acelasi timp al naibii de informat, Marian este pedagogul innascut iar Simona este tanara, dinamica, extrem de implicata si pornita sa schimbe lumea.

Cateva idei care au fost vehiculate:

De ce sa pleci in strainatate?

In primul rand pentru ca universitatile din strainatate – cele aflate in topurile international – ofera o educatie de buna calitate.

Exista in acest moment doua topuri recunoscute la nivel international: QS si Shanghai.

Exista niste motive pentru care aceste universitati sunt in topuri, si pentru a le explica trebuie sa descriu mai intai care sunt criteriile de evaluare.

In cazul QS, in primul rand este vorba despre “peer evaluation”. Cu alte cuvinte, se trimite un chestionar tuturor universitatilor dintr-o anumita tara si li se cere acestora sa isi evalueze “concurentii”. Este un exercitiu foarte bun pentru ca te ajuta cumva sa te pozitionezi, sa iti stabilesti pozitia pe piata in raport cu celelalte institutii.

Este vorba apoi de evaluarea oferita de catre angajatori. Cu alte cuvinte, beneficiarii sistemului educational, cei care vor angaja absolventii “produsi” de sistemul respectiv sunt implicati in mod activ la evaluarea universitatilor.

Diversitatea este un element esential al unei universitati bune. La Harvard de exemplu, 20% dintre studenti sunt internationali. Vei avea deci colegi asiatici, afro-americani, africani, indieni, iar acest lucru te va face sa intelegi mult mai bine diversitatea, sa intelegi diferentele si punctele in comun si sa renunti la eventuale prejudecati. Te vei alege si cu multi prieteni imprastiati prin toata lumea.

Numarul de studenti per profesor este esential. La acelasi Harvard exista 1 profesor la fiecare 5 studenti si asta asigura o calitate exceptionala a actului educational. Iar profesorii nu sunt doar depozitari de informatii, ci sunt si mentori: ei te sfatuiesc atunci cand ajungi intr-un impas si te indruma atunci cand nu esti sigur care este calea cea mai buna.

Mai sunt importante desigur si articolele publicate de catre profesorii universitatii respective sau de catre alumni in reviste de specialitate si conteaza si numarul de premii Nobel primite de catre profesori sau absolventi.

 

In al doilea rand, este important sa studiezi in strainatate deoarece, in contextul unei lumi globalizate este important ca un student roman sa dobandeasca experienta unei alte civilizatii, a unei alte culturi si mentalitati.

Traim intr-o lume in care granitele se estompeaza, devin irelevante. Daca pleci in afara Romaniei vei fi uimit sa descoperi ca poti trece prin granite fara sa ti se ceara buletinul sau pasaportul. Esti pur si simplu cetatean european si ai aceleasi drepturi pe tot teritoriul Uniunii Europene. Peste un an sau doi, cetatenii romani vor avea drept de munca oriunde in spatiul european. Trebuie ca si tinerii romani sa se adapteze la aceste schimbari si la aceasta deschidere deoarece altfel nu vor fi pregatiti pentru o societate globalizata. Trebuie sa renuntam si la barierele mentale care ne impiedica sa vedem care ne sunt de fapt optiunile si cat de deschis ne este orizontul. Intr-o lume globalizata, alegerile nu se mai fac in functie de distante geografice, iar in cazul educatiei este la fel. Pur si simplu studiezi acolo unde stii sigur ca vei avea cel mai mult de castigat din aceasta experienta.

Desigur, exista anumite potentiale piedici: in primul rand sustinerea financiara pe perioada studiilor. Exista si solutii: universitatile insele ofera burse de studii, exista fundatii care acorda burse si mai exista desigur varianta unui job in timpul facultatii/masterului.

Important este sa incerci.. si mai ales, sa iti doresti foarte mult experienta.

S-a mai discutat de asemenea despre conditiile de eligibilitate pentru o astfel de bursa sau pentru orice fel de sustinere financiara pe perioada studiilor. Si aici toti vorbitorii au fost de acord: este important sa ai note bune, este important sa fii inteligent, este insa si mai important sa te uiti un pic si in jur, la comunitatea in care traiesti, si sa te implici activ in viata acesteia. Ca este vorba la apartenenta la o asociatie studenteasca, ca este vorba despre activitati de voluntariat sau internship, orice astfel de implicare este importanta pentru obtinerea unei burse.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*